Elena Udrea, condamnat fugar, prezentată drept victimă în VIVA

Viva îi dedică un pictorial și coperta Elenei Udrea, care a fugit din România în timp ce era judecată în dosarul Gala Bute. La câteva luni de la fuga sa mișelească, verdictul este de 6 ani de închisoare cu executare. După 6 luni de la acest eveniment, revista Viva o prezintă pe Elena Udrea în ipostaza de mama, semi-nud pe coperta revistei.



Presa este liberă. Un lucru cert și necontestat de nimeni, dar presa mai este și oglinda unei națiuni. Dacă presa este coruptă, va prezenta știrile deformate, dacă presa este aservită unui partid politic, atunci știrile vor fi părtinitoare. Dar dacă presa promovează șpăgarii și hoții cum sunt știrile? O întrebare la care cu greu se poate răspunde.

Pe prima pagină, Elena Udrea „trăiește în exil”. Dacă aruncăm un ochi în DEX, putem să înțelegem mai bine ceea ce este exilul:  Pedeapsă (aplicată în trecut mai ales pentru delicte politice) care constă în îndepărtarea definitivă sau temporară a unei persoane din țara sa (sau din localitatea de origine). Napoleon a fost în exil, Cioran a fost în exil, însă Elena Udrea este o fugară, care a sfidat justiția din România și inclusiv pe acest popor.

Elena Udrea nu se află în exil, Elena Udrea a fugit cu banii furați din România, pentru a trăit o viață liniștită, într-un paradis!

Unul dintre cele mai bizare aspecte ale acestui articol, marca Viva, este că se pune accentul pe latura umană. Un lucru de apreciat, în condițiile în care și criminalii sunt oameni până la urmă!



Cum justifică Dana Enache, redactorul-șef demersul:

„Copertele revistelor sunt fereastra către lumea surprinzătoare care ne fascinează pe toți, iar o revistă nu poate fi niciodată o instanță de judecată.

Revistele reflectă, pe copertă, ceea ce ne bucură, ne emoționează sau ne înspăimântă. Privind copertele lor, privim, de fapt, spre noi.”

„Povestea ei, spusă în exclusivitate pentru revista VIVA!, e povestea tuturor femeilor din lume. Frica, bucuria, zilele lungi, nopțile albe, speranțele, primele bătăi ale celeilalte inimi. Și întrebarea Elenei Udrea, întrebarea eternă despre misterul extraordinar al vieții. „Cine este ființa care vine în viața mea? De ce m-a ALES pe mine?“

Din punct de vedere uman, acest demers este unul normal, dar din punct de vedere moral, acest articol este o palmă dat românilor, care muncesc din greu pentru a-și plăti taxele. Taxe, care uneori, ajuns în conturile unor oameni, care sfidează legile acestei țări. Este ușor să furi, să minți, să iei șpagă, să fugi, dar cel mai greu este ca apoi să achiți nota de plată, în cazul Elenei Udrea, cei 6 ani de pușcărie cu executare.

Share:

Viața bate bancul. A ținut cadavrul în casă pentru a primi în continuare pensia


Bancul sună așa :

Diriginta:
– Bula de ce nu ai venit ieri la scoala ?
Bula:
– Pai a murit bunicu’ d-na diriginta,
Diriginta:
– De ce minti Bula? Ca l-am vazut azi la fereastra,
Bula:
– Pai a murit d-na diriginta, dar l-au pus parintii la fereastra caci astazi ii aduce pensia bunicului…

Iar știrea e reală și e de ieri :



O poveste sinistră a ieșit la iveală într-un sat din Mehedinți. Osemintele unui bărbat de 89 de ani au fost găsite în casa în care bătrânul locuia cu fiul lui.

Se pare că acesta din urmă ar fi ascuns trupul fără viață în locuință încă de la sfârșitul anului trecut. Și ar fi recurs la acest gest doar pentru a încasa în fiecare lună pensia tatălui său: 900 de lei.

Poştaşul din satul Danceu, judeţul Mehedinţi, a mers marți să împartă pensiile, dar când a ajuns la locuinţa bărbatului de 89 de ani, poarta i-a fost deschisă de fiul bătrânului, lucru care s-a tot întâmplat de la sfârşitul anului trecut.

“A venit postaşul să ne dea pensia şi să-l vadă pe ăl bătrân că dacă nu-l vede, că nu-i da pensia. Şi asta: că nu-i acasă, că nu ştiu ce. Bine mă, nu ţi-o dau”, povestesc vecinii.

Suspicios, postaşul s-a dus direct la poliţie. În scurt timp, zona a fost împânzită de anchetatori, care au descoperit în casa osemintele bătrânului.

În timp ce criminaliştii erau la fața locului, fiul bătrânului, un bărbat în vârstă de 69 de ani, a încercat să se rănească, dar a fost oprit.

″În cauză se efectuează cercetări sub aspectul stabilirii condiţiilor care au survenit decesul. Cauza fiind înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi”, a transmis Sandra Georgescu, procuror.

Fiul bătrânului riscă să fie acuzat de profanare de cadavre. În plus, ar putea fi obligat să returneze banii încasaţi ilegal luni la rând.

Share:

Gura păcătosului adevăr grăiește. Cum vede PSD-ul poporul român.

Ziare.com :

Premierul tarii e la Podgorica si crede ca se afla la Pristina, iar cand ajunge la Skopje vorbeste despre cetatenii "macedoni".

Ministrul Agriculturii lauda "munca extraordinara de la Auschwitz", oferind-o drept exemplu pentru incinerarea porcilor, tot el intrebandu-se, cateva zile mai tarziu, "cum a intrat un virus intr-un complex de porci care are o singura intrare si o singura iesire".

Titulara portofoliului de la Interne descrie drama incendiilor de padure din Grecia zicand ca "orice om are destinul lui care nu il poate evita".

Un primar isi acorda titlul de cetatean de onoare al propriului oras si lacrimeaza in timpul ceremoniei.

Seful Inspectoratului de Constructii dintr-un judet ii descrie pe romanii care muncesc in strainatate drept "hoti, cersetori si curve care trebuie intampinati cand ajung acasa cu socuri electrice".

O analista care-l considera acum 2-3 ani pe Ponta drept "impecabil" se rafuieste si ea cu "lumpendiaspora", scriind ca "vanzarea unei rable" e "marea afacere a romanului".

Guvernul refuza sa dea publicitatii numele celor 140 de consilieri personali ai ministrilor, zicand ca acestea sunt secrete de stat.

Politia se da de ceasul mortii doua saptamani ca sa suspende permisul de conducere al unui sofer, care are pe placutele de inmatriculare ale masinii sale textul "M..EPSD", pentru ca - patru zile mai tarziu - sa claseze dosarul.



Un viceprimar pesedist il ameninta pe acelasi sofer ca ar trebui "sa aiba grija, fiindca chinezii nu fac mici doar din caini".

Mahnit de criticile aduse Politiei, un purtator de cuvant al institutiei ii invita pe cetateni, in caz ca li se mai fura bunuri ori sunt agresati, sa apeleze "la popi, vecini sau rude".

Ministrul Apararii declara la televizor, intr-un interviu aranjat, ca la Deveselu ar exista rachete balistice, fiind felicitat pentru "adevarul spontan" pe care l-a rostit de catre primul secretar al ambasadei Rusiei la Bucuresti.

Primarul Capitalei cumpara voturi trimitand pensionarii la mare in Grecia, cu resurse de la buget, dupa ce a mituit cu vouchere biciclistii si ochelaristii din Bucuresti.

Ministrul Educatiei, profesor universitar si rector, a descoperit ca "manualele scolare este un subiect intens".

Cand cautam o incheiere pentru aceasta minunata colectie de perle rostite de pesedisti si de militieni, am dat peste declaratia unui secretar de stat, care e o bijuterie literara si politica: "sa aratam si strainilor ca suntem romani, sa punem Centenarul pe tricoaiele noastre, pe afisele noastre, pe tot ce inseamna!".

Share:

Din lumea lui Petre Daea, cum intră virusul în porc

România are probleme în această perioadă cu pesta porcină. Petre Daea, ministrul Agriculturii, a crezut că a găsit o scăpare și a pornit un raționament atât de ciudat, încât n-ai ce să mai spui după.

Într-o intervenție telefonică la Realitatea TV, Petre Daea și-a pus o întrebare fundamentală care nu ajută cu nimic. El a declarat că este un mare semn de întrebare despre felul în care a putut intra virusul pestei porcine într-un complex care are o singură intrare și ieșire.



„Nu am înțeles cum, într-un complex care are o singură intrare și o singură ieșire, cum a putut intra virusului. Pentru mine, ca om și cu răspunderea pe care o am la nivelul țării, este un mare semn de întrebare”, a spus Petre Daea. În momentul de față opt județe sunt afectate, iar situația cea mai severă este în județul Tulcea.

Petre Daea nu s-a oprit însă doar la dilema intrării virusului, a mers chiar un pic mai departe. „Sigur că un asemenea virus care nu are vaccin și nu are tratament îi sperie pe oamenii. Dar trebuie să ne sperie și pe noi? Să fugim din fața virusului? Nu. Oamenii sunt în contact cu reprezentanții instituțiilor statului, cu jandarmi etc. Dacă intrăm în această derută de interpretare și toată lumea vorbește și acționează numai unul la fața locului sigur că pierde din control acest virus”, a completat ministrul.

Momentul acesta al lui Petre Daea vine într-o săptămână încărcată pentru Guvern și alți oameni din stat. Poliția Română s-a trezit într-o situație confuză în care s-a băgat singură, ministrul Educației a spus că „manualele școlare este un subiect intens”, iar Tudorel Toader vrea ordonanță de urgență.

Geronimo Răducu Brănescu, președintele ANSVSA, a anunțat pe 1 august că au fost înregistrate 524 de focare de pestă porcină africană în toată țara, fiind omorâți în total 49.816 porci.

Tot în lumea lui Petre Daea, el a mai spus că vrea să introducă liniștea în țară și echilibrul în abordare. „Eu sunt între oameni acolo și v-aș ruga să înțelegeți că singura soluție e norma sanitar-veterinară instituită de medicul veterinar. Este instrumentul fundamental cu care noi lucrăm. […] Din nefericire, a intrat virusul în zona cea mai grea pentru noi, cea a Deltei Dunării, care are un regim cu totul special”, a mai spus ministrul.

Share:

Secretarul care vrea să punem Centenarul pe “tricoaie” nu înţelege de ce ne-am supărat: "Pot fi şi bluzde sau futstiţe"

Times New Roman :


Cosmin Butuza, secretarul de stat din Ministerul Tineretului care le-a recomandat românilor să pună Centenarul pe “tricoaie” revine cu noi declaraţii incendiare! Acesta spune că nu înţelege de ce s-a scandalizat toată lumea, pentru că evident nu vorbea doar despre tricoaie bărbăteşti, ci se referea la haine în general, indiferent că sunt “maiouţe, bluzde sau futstiţe”.



“Putem pune Centenarul chiar şi pe pantofuţi, pe cizmuiţe, pe un coistum sau o gecuruţă de blsugi, pentru că Centenarul pică în decembrie şi va fi destul de răcoare”, a precizat angajatul Guvernului, moment în care mai multe persoane din public au leşinat, cu excepţia notabilă a Vioricăi Dăncilă, care asculta formaţia Fun Factory la ea în cap.

Pe de altă parte, surse din cadrul Executivului trasmit că Petre Daea a fost foarte mulţumit de pluralul “tricoaie”, ba chiar a solicitat Academiei Române să oficializeze această formă de plural.
Share:

O politista din Vaslui s-a saturat de "pulifricii" care-i platesc salariul

Purtatorul de cuvant care a trimis cetatenii sa caute ajutor la popi si la rude nu este singular in Politia Romana. Iata ca o alta purtatoare a uniformei politienesti insulta, tot pe Facebook, intr-un mod incredibil si fara perdea cetatenii platitori de taxe, pe care ii numeste "pulifrici" cu IQ sub 30.



Politista este din Husi si a facut postarea ofensatoare pe 1 august. Intre timp, si-a suspendat contul de Facebook, iar sefii sai de la IPJ Vaslui au declansat o ancheta.

Iata ce scria pe Facebook subofiterul Maria Chetran:



"Din tot scandalul asta cu Politia Romana, nimic nu ma enerveaza mai mult decat pulifricii astia care fac afirmatia ca imi platesc mie salariul.

Ca e unul prost acolo sus, nu inseamna ca sunt toti. Sa faci afirmatia ca-mi platesti mie salariul, tu... contribuabilul cinstit, deja iti arata gradul de IQ. Sub 30, ca Veorica.

Si daca tot am in lista pulifrici din astia care imi platesc mie salariul, de ce plm (pacea linistii mele) nu iesiti voi cu capul sus din lista mea de Facebook, ca sa nu ma cobor eu sub nivelul de IQ 30 al Veoricai si sa va si nominalizez? Respect!!! #mandracasuntpolitista".

Reactia IPJ Vaslui

Sefii politistei au deschis o ancheta si sustin ca nu tolereaza acest gen de limbaj la angajatii lor.

"Cu privire la mesajul postat de catre colega noastra pe o retea de socializare, conducerea Inspectoratului de Politie Judetean Vaslui a dispus verificari, intrucat nu se poate tolera un astfel de limbaj si de comportament din partea unui politist, care isi desfasoara activitatea profesionala in interesul si in spijinul comunitatii", a declarat Silvia Manta, responsabil mass-media din cadrul IPJ Vaslui, pentru Adevarul.

Cine e Maria Chetran

Pe langa statutul de subofiter de politie, Maria Chetran este casatorita cu un politist de frontiera.

In plus, ea este o bloggerita foarte activa pe zona de viata sanatoasa, facand parte din echipa Mirelei Retegan.

"Numele meu este Maria Chetran, am 38 de ani, sunt politista in municipiul Husi, judetul Vaslui, si am fost grasa. Acum ma tratez. Am inceput o lupta cu kilogramele acum 11 luni, pornind de la 101 kilograme, cand am descoperit-o pe Mirela Retegan si grupul creat de ea", scria, in urma cu un an, politista din Husi pe blogul Fix la fix.

Amintim ca Politia a cersit review-uri de 5 stele, iar purtatorul de cuvant ne trimite sa cerem ajutor la popi si rude. Ulterior, Politia Romana a sters sectiunea de review-uri, dupa zeci de mii de recenzii negative

Share:

Poliția Română spune că respectă dreptul la liberă exprimare, dar a renunțat la secțiunea de review-uri :)

Pagina de Facebook a Poliției Române a renunțat la secțiunea de review-uri după ce ratingul s-a prăbușit în urma valului de scandaluri din ultimele zile.

Pagina de Facebook a Poliției Române are de suferit după scandalul șoferului cu numere anti-PSD, dar și  după mesajul publicat de purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere. Rating-ul a ajuns la 1.1 stele după ce peste 60.000 de utilizatori de Facebook au dat recenzie de o stea. Unii utilizatori care au acordat o stea susțin că, ulterior, s-au trezit cu conturile blocate. După avalanșă de note proaste pe Facebook, Poliția Română a închis secțiunea de review-uri.



Reprezentanții instituției au precizat miercuri că respectă dreptul la liberă exprimare a tuturor utilizatorilor și nicio opinie n-a fost cenzurată, ștearsă sau raportată. De asemenea, reprezentanții Poliției Române sugerează că oricine altcineva ar fi putut să raporteze un profil de utilizator, din moment ce pagina instituției este una publică.

Duminică, 29 iulie, Poliția Română se bucura, pe Facebook, de 4 din 5 stele. Pozele cu polițiști și polițiste, gata de intervenție, adunau mii de like-uri. Luni însă, după ce la ora 6 dimineața l-au oprit în trafic pe șoferul cu numere anti-PSD, situația s-a schimbat radical.

Revoltați de felul în care oamenii legii au tratat cazul, utilizatorii au început să acorde o stea pe Facebook și să lanseze acuzații că acționează la ordin. În câteva zile, au fost înregistrate peste 60.000 de rating-uri de o stea.

Share:

„Manualele școlare este un subiect intens”, ministrul Educației dixit

Ministrul Educației, Valentin Popa, a prezentat joi bilanțul la 6 luni de mandat, ocazie cu care a făcut câteva greșeli de exprimare.

„Manualele școlare este un subiect intens”, a spus ministrul Educației, pentru ca la scurt timp să arate și că „în acest cost de 24 de milioane de lei este inclusă editarea și drepturile de autor”.

„Asigurăm tichete de grădiniţă în valoare de 50 de lei pentru preşcolarii care.. şi şcolari care au o frecvenţă mai mare de 50%”, a mai spus Valentin Popa.



Ministrul Educaţiei Naţionale a declarat că în România este o criză de scriitori de manuale, el anunţând că, în toamnă, MEN va organiza un grup de lucru cu ajutorul căruia vor fi instruite cât mai multe cadre didactice pentru a putea elabora manuale şcolare.

“Am dori ca în toamnă să avem un simpozion, o conferinţă, un grup de lucru în care să încercăm să instruim cât mai multe cadre didactice pentru a putea elabora manuale şcolare, deoarece avem o criză de scriitori de manuale. De exemplu, încă avem o lipsă a manualelor de limbă engleză, nu am primit manuscrise suficiente care să se califice pentru a avea manual de limbă engleză. Uimitor, dar aceasta este realitatea şi în general nu avem suficient de multe manuscrise astfel încât să avem pentru fiecare disciplină cel puţin trei manuale pe care să le oferim cadrelor didactice să fie alese pentru a fi tipărite. Sunt, dar nu la toate disciplinele”, a precizat Popa, la prezentarea bilanţului activităţii MEN din primul semestru al acestui an.

Valentin Popa a mai spus că învăţământul este obligatoriu, iar toţi elevii care finalizează clasa a VIII-a, indiferent de nota de la Evaluarea naţională, trebuie să ajungă în clasa a IX-a.

″În primul rând, trebuie să precizez că avem un învăţământ obligatoriu, toţi elevii care finalizează clasa a VIII-a trebuie să ajungă în clasa a IX-a. Undeva. Într-adevăr, analizăm, ca în fiecare an, situaţia liceelor care nu au o rată bună de succes la ... Nu ne propunem să le închidem, sub nicio formă, sigur că trebuie să încercăm să motivăm profesorii, să motivăm elevii pentru a învăţa mai bine. Dar eu sunt de principiul că mai bine să avem elevul la şcoală, să stea în clasă, decât să închidem şi să îl trimitem în spaţiul public. (...) Admiterea în clasa a IX-a se face după medie, este foarte important ca aceşti copii să rămână în sistemul de educaţie. Nu avem voie să îi uităm undeva sau să nu îi admitem undeva. Astăzi au suficiente locuri pentru a alege un liceu profesional sau un învăţământ dual”, a spus Popa, întrebat ce măsuri a luat în privinţa liceelor cu rată de promovare zero, în care se intră în continuare cu ultima medie de 2 sau 3.

Ministrul Educaţiei a adăugat că atât la nivelul elevilor, cât şi la nivelul părinţilor există încă o mentalitate “că fiecare trebuie să ajungă la facultate” şi se gândesc că o cale uşoară este cu liceul teoretic, de aceea nu aleg liceele profesionale sau tehnice.

“Nu vom putea face aceste lucruri peste noapte, va trebui cu toţii să lucrăm în acest sens. Vom ajunge foarte curând cu salarii pentru meserii mai mari decât cele pentru locurile de muncă care necesită studii superioare, foarte curând, pentru că piaţa reglează. (...) Nu putem forţa copiii să se ducă într-un liceu sau în alt liceu. În această privinţă pot să mărturisesc că la Consiliul Consultativ s-a discutat şi problema de a limita prin hotărâre de Guvern numărul de locuri la licee teoretice. Nu cred că societatea este pregătită pentru aşa ceva - să le limităm. Dar am aflat cu această ocazie, dintr-o prezentare a Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei că statistic, în momentul de faţă, avem aproximativ 50% dintre elevi în clase din licee profesionale şi tehnice, inclusiv duale. 50% - 50% nu este un lucru chiar rău, nu poate fi pus în categoria greşelilor. Oare cât ne-am propune să avem? 50% în licee teoretice, 50% în licee tehnice şi profesionale este ok”, a menţionat Popa.

Share:

Bancuri cu medici

-Sefu' , scuzati-ma ca am intarziat, dar a trebuit sa-mi duc sotia la maternitate, pentru nastere!
-Ma crezi tampit?! Si saptamana trecuta ai venit tot cu scuza asta! Dar ce-i nevasta-ta, iepuroaica ??
-Nu...Moasa !

Doctorul ii dicteaza asistentei un diagnostic in latina. Pacientul, usor agitat :
- Spuneti-mi domnule doctor, sufar de vreo boala rara?
- Da de unde ! Jumatate din cimitir e plin cu cei care au avut boala dumneavoastra !



-Domnule doctor, taica-meu a trait nouazeci de ani! Credeti ca am sanse sa apuc si eu aceasta varsta?
-Fumezi ?
-Nu...
-Bei ?
-Niciodata !
-Inseamna ca-ti plac femeile...
-Niciodata nu mi-am inselat sotia...
-Atunci ,de ce mama dracului vrei sa traiesti nouazeci de ani ?!!

Un mos si o baba, sot si sotie mor intr-un accident si ajung in Rai.
Acolo ingerul de serviciu ii duce pe o plaja plina de palmieri si cu o casa superba si le spune:
-Acum tot ce aveti de facut in Rai este sa stati aici si sa va bucurati de toate.
Mosul se intoarce catre baba si ii zice:
-Vezi ce proasta ai fost? Puteam sa fim aici de 10 ani dar nuuuuu... tu vroiai sa mancam sanatos.

Nasterile sunt de trei tipuri:
1) spontane - cand nevasta naste la o luna dupa casatorie.
2) tardive - cand naste nevasta la doi ani de la moartea sotului.
3) extrauterine - cand naste servitoarea.

Un tip se trezeste in ambulanta:
-U... u... unde ma duceti!
-La morga!
-Pai nu am... murit!
-Pai.... nu am ajuns!

Un bărbat se duce la doctor şi zice:
-Doctore, nu ştiu ce se întâmplă. Când dau gaze, ele nu miros!
Doctorul îi cere să mai tragă unul. Pacientul trage un vânt serios, apoi doctorul dispare un timp, după care se întoarce cu un băţ lung, cu un cârlig în vârf.
-Vai, doctore, ce o să faceţi cu băţul ala?
-O să deschid geamul! Problema ta e la nas!

Intr-o farmacie intra un tanar, plin de el, care arata farmacistei mana
dreapta ridicata in sus, cu degetele rasfirate.
- Cinci, spune el.
- Cinci ce, zise farmacista?
- Cinci Viagra, ca in seara asta vine o rusoaica la mine si vreau sa fiu in
forma.
Urmatoarea zi, apare tanarul in usa, ceva mai mohorat si ridica ambele
maini in sus. La care farmacista:
- Zece Viagra??!!!!
La care tanarul:
- Nu, o crema de maini, ca nu a venit rusoaica...

Suna telefonul si o voce de femeie spune:
Alo?
- Cu doamna Ward, va rog.
- Eu sunt.
- Doamna Ward, sunt doctorul Jones de la laboratorul de teste. Cand
doctorul a trimis biopsia sotului dvs ieri la laborator, o biopsie a unui
alt domn Ward a ajuns concomitent, iar acum nu stim sigur care este cea a
sotului dvs. Sincer rezultatul poate fi rau sau groaznic.
- Ce vreti sa spuneti? A intrebat doamna Ward agitata.
- Pai unul din rezultate indica Alzheimer iar celalalt Sida. Nu putem spune
care este al sotului dvs.
- Groaznic! Nu puteti repeta testul?! a intrebat doamna Ward.
- Putem, dar clinica plateste cheltuielile pentru aceste teste scumpe o
singura data.
- Pai si ce ar trebui sa fac?
- Personalul de la clinica va recomanda sa va lasati sotul undeva in
mijlocul orasului.
Daca gaseste drumul inapoi spre casa nu va mai culcati
cu el!

Merge un schelet la medic.
Medicul: Acuma se vine?

- De ce sora ta s-a decis sa se faca medic stomatolog?
- Pentru ca ii place cand barbatii se uita la ea cu gura deschisa si cu ochii iesiti din orbite.

Sotia suparata ca sotul ei isi lua in fiecare zi de lucru si acasa ii spune acestuia:

- Draga, nu iti ajunge cat muncesti la serviciu? Chiar trebuie sa mai lucezi si acasa?

- Draga mea, dar multa lume isi continua munca de la serviciu si acasa.
- Da, dar nu toti sunt medici legisti ca tine !!!

Un medic isi conduce studentii printr-un ospiciu, la practica. Le arata, intr-o rezerva, un barbat cu privirile ratacite :

- Vedeti, acest barbat si-a pierdut mintile fiindca femeia cu care a vrut se casatoreasca l-a refuzat. Vom trece la rezerva alaturata, unde este internat cel care a luat-o.

De ce poarta medicii chirurgi manusi?

Ca sa nu lase urme!

Share:

Sa punem Centenarul pe tricoaiele noastre (Video)



Intr-o conferinta de presa, Cosmin Butuza, secretar de stat in cadrul Ministerului Tineretului si Sportului, a spus "tricoaie" in loc de tricouri, conform PressOne.



"Este anul Centenarului, avem 100 de ani de la Marea Unire si cred ca trebuie sa ne mandrim cu acest lucru, sa aratam si strainilor ca suntem romani, ca ne mandrim cu Centenarul.

Sa punem Centenarul pe tricoaiele (sic!) noastre, pe afisele noastre, pe tot ceea ce inseamna!", a declarat secretarul de stat Butuza.

Iata inregistrarea cu greseala secretarului de stat:



Share:

Bancuri cu țigani

La usa suna un tigan

La usa suna un tigan si întreaba:
– Nu aveti cumva vreo vechitura de care v-ati putea lipsi?
– Stai putin s-o chem pe soacra-mea!

Intamplare de la carciuma

Un tigan intra intr-un bar, se aseaza la masa si zice:
− Ospatar, un rom aici!
La care ospatarul ii raspunde:
− Te-am vazut da-te dr@cu..



Eminescu si tigani

Eminescu da comanda unui tigan sa-i faca un cazan de arama.
Cand vede cazanul, zice Eminescu:
– Mai tigane, vrei sa ma pacalesti?…Cazanul asta al tau nu contine pic de arama!
– Da’ ce…raspunse tiganul, codrii tai contine?!

Soferul lui nea Nicu

Ceauşescu în vizită de lucru la sate… zice către şofer:
– Bă, da’ grăbeşte-te un pic că trebe s-ajungem înapoi tot azi.
Ţiganu’ de şofer atîta a aşteptat s-audă căci a şi călcat pedala de acceleraţie la podea şi în primul sat dă peste găina lui badea Traian.
Sătenii reacţioneză foarte prompt în momentul cînd văd că din maşină iese Ceauşescu în persoană să ceară scuze pentru omorîrea găinii.
Încep să arunce cu pietre, bolovani, etc.
Ceauşescu, speriat, sare în maşină şi ţipă la ţigan să calce pedala.
Zis şi făcut!
Nu trece mult timp că ţiganul nostru intră în alt sat şi, în grabă fiind, dă de data asta peste un porc şi mi-l omoară.
Ceauşescu, îngrozit datorită experienţei anterioare, îi zice ţiganului să iasă şi să ceară scuze ţăranilor.
Iese ţiganul şi se duce să stea de vorbă cu propietarul porcului omorît.
Trece o oră, trec două, ţiganul nostru nu se mai întoarce.
În sfîrşit, după vreo trei ore jumate se întoarce ţiganu’ cu alai mare, taraf, lumea fericită nevoie mare…
Intră ţiganu’-n maşină, la care Ceaşcă, curios, îl întrebă:
– Bă ţigane, cum dracu’ se face că după mine aruncară ăia cu bolovani cînd le călcarăm găina, iar acum, cînd călcarăm porcul ăstora, ei te ridică-n slăvi?
– Eh, to’arşu’ secretar, e vorba de diplomaţie la mijloc! M-am dus la ei şi le-am spus că mi-s şoferul lu’ Ceauşescu şi că am dat cu maşina peste porc..

Ziarul e baza

Ţiganu’ către cumătru-său:
– Să vezi, mânca-ţi-aş, nevastă-mea a cumpărat o perie de WC.
– Şi cum e?
– Merge, dar ziarul era mai bun.

Esarfa

Ţiganul merge acasă:
– De-ai şti, muiere, ce eşarfă am vrut să-ţi aduc…
– Şi de ce n-ai adus-o, mânca-ţi-aş?
– N-am putut, tot la mine se uită vânzătoarea.

Pescuit sportiv

O grămadă de pescari, cu scule de mii de dolari, momeală de sute de parai etc.
Apare un ţigan cu un băţ de 1.5 metri, o sfoară şi un ac.
Pune o boabă de mămăligă în ac şi aruncă.
Scoate numai crapi de 4, 5, 7, 10 kile.
Se uită la ei, şi-i aruncă înapoi.
Restul pescarilor, înnebuniţi.
– Mai ţigane, dar de când te-ai apucat de pescuit sportiv?
– Adică cum sportiv, manca-ţi-aş?
– Păi prinzi, îl arunci, prinzi, îl arunci…
– A, nu pescuiesc sportiv, îi arunc pentru că n-am tigaie aşa mare acasă.

Moasa un politist

Ţiganca borţoasă în intersecţie, i se rupe apa.
Ce să facă, ce să facă!?
Vede un poliţist dirijând intersecţia:
– Hauleo, mânca-ţi-aş chipiul lu’ matale, mi se rupse apa şi am gemeni, ajută-mă şi pe mine să nasc, trăiască familia ta de haladit!
– Doamnă, eu nu am pregătire medicală, nu pot!
– Hai, bă prinţişorule, că nu ie greu, aştepţi acolo să iasă plodu’, tai cordonul ăla cu briceagu’ şi gata.
Poliţistul acceptă. Dă să iasă primul băiat, scoate capul şi intră înapoi. Înăuntru, îi spune celuilalt:
– Bă, pupa-ti-aş ochii, hai prin spate, că în faţă e curcanii.

Lucifer in Romania

La un moment dat, Lucifer (îngerul căzut, prințul întunericului) a venit în vizită în România.
Obosit fiind, a poposit într-o șatră de țigani și a adormit acolo.
Când s-a trezit, portofel nu, telefon nu, țiganii nu mai erau și pe el îl chema doar Luci…

Ce este democratia

Puradelu’ îl întreabă pe Bulibaşa ce este democraţia:
– Atunci când cheltuim ajutorul social în două zile şi apoi mergem şi luăm ce-i al altuia, aia e democraţia.
– Şi ăla nu zice nimic?
– Ba da, dar aia e rasism.

Share:

Bancuri cu Bulă și școală

Iarna pe ulita

Profesorul supărat îl întreabă pe Bulă:
– Bula ai citit ”Iarna pe ulita” ?
– Cum domnu’ profesor eu nu am citit nici vara pe terasa si ma intrebati daca am citit iarna pe ulita?

La ora de geografie

La ora de Geografie, profesorul îl întreabă pe Bulişor:
– Care este cel mai vechi stat din lume?
– Statul pe fund.
– Şi care este cel mai nou stat?
– Statul la coadă, la cupoane…
– Dar cel mai mic stat?
– Statul de plată!



La ce capat?

Bulă:
– Tată, trebuie să mergi la şcoală să vorbeşti cu diriginta.
Tatăl:
– De ce, ce-ai mai făcut?
Bulă:
– Păi, nimic, doar am întrebat: “La ce capăt?”
– Cum aşa?
– Păi la ora de mate, profesoara, cu o riglă în mână, a venit şi a îndreptat rigla spre mine spunând: “La capătul acestei rigle este o persoană cu o minte înceată”… La care eu doar am întrebat: “La ce capăt?”


Clasa lu’ Bula supara pe directorul scolii.

Dupa pauza intra profesoara iritata la culme in clasa si incepe sa urle la ei:
– Sunt foarte suparata pe voi sa nu va mai vad, gata luati-va boarfele si plecati acasa.
Bula din spatele clasei ii spune:
– Doamna profesoara eu nu pot sa plec!
Profesoara:
– De ce Bula?
Bula:
– Doamna profesoara boarfa mea iese la unu’!

Bula expert la engelza

Bula la scoala la ora de engleza.
Vine profa’ si zice:
– Copii cine-mi spune cum se zice la pisica in engleza are un 10!
Se ridica unu si spune:
– ZA CAT!
– Bravooo, ai un zece!
Dar cine stie cum se zice la catel in engleza ii dau 2 de zece.
– ZA DOG raspunde unu!
– Bravo, ai doi de zece.
Da’ ma copii ma cine stie cum se zice la caldura are media 10 pe anu. asta.
Bula se ridica si falnic spune:
– ZA DUF!

Bula neatent la ore

– Numim hot pe cel care ia proprietatea altuia – explica profesorul.
– Bula, tu nu esti atent!
– Ba da, domnule profesor.
– Atunci spune-mi, ce as fi eu daca ti-as scoate din buzunar 10 000 de lei?
– Vrajitor, domnule profesor.

Ce inseamna abstract?

– Bula, poti sa-mi spui ce inseamna abstract? – intreaba profesorul.
– Da, domnule profesor. Ceea ce nu se poate atinge.
– Bine, Bula. Poti sa-mi dai si un exemplu?
– Fierul incalzit…

Sa vina taica-tu la scoala

Invatatoarea catre Bula:”Sa vina taica-tu maine la scoala!”
Bula:”Pai, nu poate pentru ca are diaree!”
Invatzatoarea:”De unde stii tu asta,Bula?”
Bula:”Am auzit-o aseara pe mama cand ii spunea: c@c@tul asta al tau nu se mai intareste odata?”

Vasilica cel inteligent

Micul Vasilica, cel mai bun elev din clasa o intreaba pe invatatoare daca poate sa-i vorbeasca dupa ore.
Ea accepta.
– Ce vrei sa-mi zici Vasilica?
– Cred ca sunt prea inteligent ca sa raman in clasa asta, ma plictisesc! As vrea sa trec direct la Liceu.
Directorul scolii este informat si il intreaba pe Vasilica daca vrea sa treaca niste teste.
Vasilica accepta fara sa ezite si testarea incepe.
– Sa vedem Vasilica: 3×4?
– 12
– si 6×6?
– 36, domnule director.
– Capitala Japoniei?
– Tokio!
Testul continua inca o jumatate de ora, Vasilica nu face nici o greseala!
La sfarsitul testului, directorul este multumit, dar profesoara intreaba daca poate sa-i puna si ea cateva intrebari.
Amandoi accepta.
Profa incepe:
– Vasilica, vaca are 4 si eu am 2, ce este?
– Picioarele, doamna.
– Corect, ce gasim in pantaloni tai si nu gasim in ai mei?
Directorul se mira de intrebare…
– Buzunare, doamna
– Bine Vasilica, unde au femeile parul cel mai cret?
Directorul se pregateste sa intervina chiar cand Vasilica raspunde:
– In Africa , doamna! raspunde copilul fara sa ezite.
– Ce este moale dar cu mainile unei femei devine tare?
Directorul deschide ochii mari dar inainte sa vorbeasca, Vasilica raspunde:
– Oja pt unghii, doamna.
– Ce au femeile si barbatii in mijlocul picioarelor?
– Genunchi, doamna!
– Bine, si ce are o femeie maritata mai larg decat una nemaritata?
Directorului nu-i vine sa creada ce aude.
– Patul, doamna!
– Care parte a corpului meu este des cea mai umeda?
– Limba dumneavoastra, doamna!
– Ce cuvant care incepe cu litera C… inseamna ceva care poate sa fie umed sau sec si pe care barbatii le place sa-l priveasca?
– Cerul! spune Vasilica.
Directorul rasufla usurat, transpirat si decide sa opreasca testul si spune:
– Nu o sa te trimit la liceu, o sa te trimit direct la Universitate! Chiar si eu as fi picat acest test…
Morala: Cu inaintarea in varsta devenim perversi.

Viața de profesor de mate

Un profesor de matematica, observand ca are probleme cu chiuveta din bucatarie, a fost nevoit sa cheme un instalator.
In urmatoarea zi, instalatorul a venit, a strans cateva suruburi, a infiletat cateva chestii, apoi totul a functionat ca inainte.
Profesorul a fost multumit.
Totusi, cand instalatorul i-a dat nota de plata, acesta a fost socat.
Profesorul:
– Asta inseamna o treime din salariul meu lunar!!!
Pana la urma, totusi, a platit, iar instalatorul i-a zis:
– Va inteleg, sa stiti. De ce nu veniti la firma noastra, sa depuneti dosarul pentru o slujba de instalator? Veti castiga de trei ori mai mult decat o faceti acum. Dar nu uitati, cand depuneti dosarul, sa le spuneti ca ati terminat doar 7 clase. Nu le plac oamenii educati.
Prin urmare, profesorul nostru si-a luat o slujba de instalator, iar viata lui a devenit mai usoara din punct de vedere financiar.
Tot ce trebuia sa faca era sa stranga un surub-doua.
Intr-o zi, seful companiei a hotarat ca trebuie ca fiecare angajat sa se duca la seral, pentru a-si termina si clasa a 8-a.
Profesorul nostru a trebuit sa mearga, evident.
S-a intamplat ca primul curs sa fie de matematica.
Profesorul, vrand sa vada nivelul de cunoastere al elevilorlor, i-a intrebat formula ariei cercului.
Cel pe care l-a numit a fost chiar profesorul.
Ajungand la tabla, si-a dat seama ca a uitat formula, asa ca a inceput sa o deduca.
A umplut tablele cu integrale, diferentiale etc.
La sfarsit, rezultatul pe care-l avea era „minus pi r patrat”.
Neconvenindu-i acel minus, s-a apucat iarasi de calcule, de la inceput.
Nimic nu s-a schimbat, tot acelasi rezultat a obtinut.
De fiecare data a obtinut aceeasi chestie.
S-a uitat putin spre clasa, speriat, moment in care a observat ca toti instalatorii ii sopteau:
„Schimba limitele de integrare! Schimba limitele de integrare!”

Share:

Popular

Recent Posts

Elena Udrea, condamnat fugar, prezentată drept victimă în VIVA

Viva îi dedică un pictorial și coperta Elenei Udrea, care a fugit din România în timp ce era judecată în dosarul Gala Bute. La câteva luni d...

Tot aia ne urmaresc ?

Online

Popular Post

Arhivă blog